Asociația Mediater, prin care partidul FIDESZ din Ungaria, condus de premierul Viktor Orban, controlează mare parte a presei de limbă maghiară din România, concediază două treimi dintre jurnaliștii care lucrează la ziarele sale.
La finalizarea renovării Colegiului reformat din Târgu Mureş, premierul ungar Viktor Orban i-a salutat luni pe maghiarii transilvăneni şi comunitatea Bisericii Reformate, într-o scrisoare în care a menționat interesul și pentru grădinițele și școlile reformate din Transilvania.
Katalin Szili, însărcinatul prim-ministrului ungar Viktor Orban, transmite că Declaraţia de la Cluj, document prin care a fost formulată prima cerere de autonomie a maghiarilor din Transilvania, este de actualitate şi în prezent, după 30 de ani.
Premierul maghiar Viktor Orbán a făcut duminică comparaţii voalate între instituţiile UE şi trupele sovietice care au atacat Ungaria în timpul revoluţiei din 1956, relatează Associated Press.
Premierul ungar a declarat că doar fostul preşedinte american Donald Trump ar putea pune capăt războiului din Ucraina, în timp ce a cerut discuţii directe între SUA şi Rusia pentru stabilirea unei încetări a focului.
Premierul Ungariei, Orban Viktor, spune că sancţiunile UE împotriva Rusiei au avut "efect invers": "Europa s-a împuşcat singură în picior cu sancţiunile".
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a semnalat intenţia de a nu prelungi sancţiunile împotriva Rusiei după luna decembrie, precizând că va prezenta poziţia sa Uniunii Europene, în contextul relaţiilor bune dintre Budapesta şi Moscova.
Comisia Europeană a propus duminică statelor membre să suspende 7,5 miliarde de euro din finanţarea europeană către Ungaria din cauza riscurilor legate de corupţie, în aşteptarea implementării reformelor, informează France Presse.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, se aşteaptă ca liderii Uniunii Europene să înceapă discuţiile privind extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei în toamnă, dar Budapesta ar încerca să blocheze acest demers, a relatat Radio Free Europe/Radio Liberty, citând surse neidentificate.
Recomandări: