Preşedintele Vladimir Putin conduce luni festivităţile de aniversare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, asta în timp ce forţele ruseşti luptă împotriva ucrainenilor.
Patron (Glonț), câinele genist al Ucrainei, devenit faimos în ultimele săptămâni pentru că a ajutat la găsirea a zeci de mine, a avut parte duminică de onorori militare la cel mai înalt nivel.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a cerut scuze în faţa prim-ministrului israelian Naftali Bennett, pentru declaraţiile ministrului de externe Serghei Lavrov cu privire la „sângele evreiesc” al lui Adolf Hitler.
Volodimir Zelenski spune că 400 de spitale și centre medicale din Ucraina au fost devastate până acum de armata lui Putin, iar multe zone din estul și sudul ţării, principalele câmpuri de luptă, nu mai dispun nici măcar antibiotice de bază.
Cuvintele unui copil din Mariupol scrise într-un jurnal de război au făcut deja înconjurul lumii: „Bunicul a murit. Am răni pe spate, mai exact, pielea ruptă. Sora mea are o rană la cap, iar mama mea are carnea ruptă de pe braț și o gaură în picior”.
Un avion Il-80 care va servi ca post strategic de comandă într-un eventual război nuclear a zburat, miercuri, împreună cu bombardiere strategice şi avioane de luptă deasupra Moscovei.
România va fi pregătită şi va face faţă dacă în final se hotărăşte interzicerea impoturilor de petrol şi gaz rusesc, spune preşedintele Klaus Iohannis, după ce Ursula von der Leyen a propus acest lucru în plenul Parlamentului European.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei în urma războiului declanşat în Ucraina.
Elvira Borts, o ucraineancă în vârstă de 87 de ani, a supraviețuit Holocaustului și asediului nazist al Leningradului, dar spune că ceea ce a trăit acum sub asediul armatelor lui Putin, e mult mai grav.