Un medic atrage atenţia asupra unei greşeli pe care o fac o parte a celor care aduc medicamentele la spital, în locul special amenajat, care vin cu lucruri personale precum cosmetice sau chiar prezervative, deşi este interzis.
Victor Ponta a afirmat că ceea ce i s-a întâmplat maestrului Florin Piersic, fiind mutat prin mai multe spitale, nu este un semn bun pentru sistemul de Sănătate românesc, iar situaţia aceasta adânceşte starea de neîncredere a românilor în spitale.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că, în România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sistemul de sănătate sunt suportate de către pacienţi, procent care trebuie să se reducă, nu să crească.
Oficial, vorbim despre un singur caz de scabie, la un liceu din Transilvania. Neoficial numărul cazurilor ar fi mult mai mare, având în vedere faptul că boala este foarte contagioasă. Parazitul scabiei sapă canale în epidermă unde depune excrementele și ouăle...
Ministerul Sănătății a emis instrucțiunile privind modalitatea de gestionare a deșeurilor de medicamente neutilizate sau expirate provenite de la populație, astfel încât spitalele să poată gestiona noul sistem.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că 131 de Unități de primire urgențe și Compartimente primire urgențe din spitale județene, municipale și orășenești vor fi dotate cu echipamente de telemedicină de ultimă generație.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) desfășoară o investigație asupra unui atac cibernetic care a afectat mai multe spitale din România.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că a semnat un Ordin de ministru care reduce termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că sunt în derulare mii de proiecte prin PNRR care vor schimba "în unul, doi, trei ani – faţa sistemului de sănătate din România".
În mod deja tradițional, începutul anului vine cu dezbaterea și votul pe bugetul administrațiilor pbulice locale. Bugetul județului Cluj pe anul ce stă să se încheie a fost de puțin peste 200 de milioane de euro, cu un raport pozitiv al investițiilor față de cheltuieli, scenariu care se va repeta, cel mai probabil, și în 2024.
Recomandări: