Unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai formației din Gruia va ajunge la o echipă cu care "feroviarii" s-au duelat recent.
Oficialul clubului din Gruia, Marius Bilașco, a explicat modul în care echipa clujeană abordează perioada de mercato.
Campioana este pregătită să se despartă de jucătorul pe care a cheltuit cei mai mulți bani în precedenta perioadă de mercato.
Internaționalul român s-a alăturat echipei conduse de Mihai Silvășan la începutul sezonului.
Formația din Gruia s-a interes de serviciile unui tânăr fotbalist care evoluează pentru Petrolul Ploiești.
Fostul jucător al CFR-ului a semnat cu o altă formație din prima ligă și va evolua din nou în România.
Dan Petrescu speră la mutări în perioada de mercato, însă e convins că transferurile vor fi greu de realizat.
Președintele clubului din Gruia a anunțat că formația clujeană nu va transfera un număr mare de jucători în pauza competițională.
Oficialul campioanei, Bogdan Mara, susține că a aflat planul atacantului francez de a semna cu rivala din Superligă.
Recomandări: