CNSU a modificat, joi, lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Pe lista roșie au intrat patru țări, iar pe lista verde au intrat opt țări, printre care una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români în anii trecuţi, Tunisia.
Egipt, Dubai, ţări europene verzi, dar şi Iordania ori Turcia sunt destinaţiile cele mai solicitate pentru sezonul de toamnă şi în contextul valului 4 al pandemiei, iar sejururile au reduceri de până la 20% pentru achiziţia la în
Elevii nu vor mai mai trebui să prezinte un aviz epidemiologic la întoarcerea din vacanță pentru anul școlar 2021/22. Există însă câteva excepţii, în care va fi necesar.
Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului "Litoralul pentru toţi", au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Mai multe destinaţii de vacanţă preferate de români au intrat în zina roşie după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a publicat noua listă a țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roșu, galben și
Multe dintre destinaţiile preferate de români au intrat pe lista roşie, ca urmare a creşterii incidenţei. În această situaţie sunt, printre altele, Spania, Franţa, Tunisia, Portugalia, Malta, Grecia sau Maldive.
Până acum, acesta este cel mai aglomerat weekend la mare din sezonul turistic. Cazurile de COVID-19 se înmulţesc, iar românii au uitat de pandemie şi de portul măştilor în spaţiile aglomerate.
Mulți români și-au scurtat vacanțele programate în Grecia şi revin în grabă mare acasă pentru a evita carantina. De la miezul nopţii, cei care se întorc în vacanţă din statul elen şi sunt nevaccinaţi intră automat în carantină.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, care va intra în vigoare din 1 august.
Recomandări: