Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că nu se poate vorbi despre atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei de guvernare, menţionând că, după cum se vede, campania se desfăşoară "în limite normale", fără să
Operatorii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au preluat şi procesat, de miercurea trecută până luni, la nivel naţional, aproape 160.000 de apeluri primite la numărul de urgenţă 112.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".
Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a acestei luni
Schimbările climatice vor influenţa modul de viaţă la nivel global, mai ales în scenariul utilizării pe scară largă a combustibililor fosili, iar în acest sens este propus conceptul de "zile bune pentru afară".
Formaţiunile politice care vor să se înscrie în cursa pentru alegerile locale din data de 9 iunie mai au la dispoziţie doar ziua de marţi, 30 aprilie, pentru a depune candidaturile la birourile electorale, informează Agerpres.
Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul "Ferma Băneasa" la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta, au precizat, duminică, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos începe în Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului, în acest an în ziua de 28 aprilie.
Recomandări: