Edilul celei mai mari comune din țară, Bogdan Pivariu, susține că timpii în trafic în Florești s-au îmbunătățit după măsurile luate în ultimul timp, iar lucrurile vor sta și mai bine când vor fi finalizate toate proiectele derulate pentru descongestionarea traficului.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit joi, vizita unei delegații conduse de Excelența Sa, domnul Paul McGarry, Ambasadorul Irlandei la București.
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea înființării rețelelor de canalizare menajeră în satele Ghirișul Român și Chesău din comuna Mociu.
Stadiul lucrărilor pe strada Eroilor din comuna Florești a ajuns la 60-70%, a anunțat, joi, la ZIUA LIVE, primarul Bogdan Pivariu.
Lucrările de întreținere demarate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean 103Z lacul Micești - Tureni au intrat în faza de așternere a stratului suport de balast stabilizat, ca etapă premergătoare asfaltării.
După ce primarul Emil Boc le-a cerut clujenilor să fie mai atenți în ceea ce privește consumul de energie în perioada următoare, și edilul din Florești are o poziție asemănătoare legată de acest subiect.
Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unui nou echipament medical de înaltă tehnologie pentru Spitalul Municipal din Turda. Este vorba despre un ecograf multidisciplinar cu două sonde – liniară și convexă.
Consiliul Județean Cluj a încheiat contracte subsecvente de lucrări de întreținere curentă și periodică ce vizează cinci noi drumuri județene. Lucrările urmează să se desfășoare pe sectoare în lungime însumată de apro
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică s-a reunit, în cursul zilei de marți, în cadrul ședinței ordinare trimestriale, organizate în Sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Cluj.
Recomandări: