17:00 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de luni, 1 iulie 2024.
16:38 La data de 30 iunie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre la faptul că GRIGUTA VASILE IONUȚ, în vârstă de 14 ani, din localitatea Florești a plecat de la locuință la data de 29 iunie a.c. în jurul orei 10.
16:29 Un șofer care circula regulamentar pe un drum mai puțin aglomerat a fost surprins să întâlnească, după o curbă, un alt vehicul venind din sens opus pe aceeași bandă.
15:20 Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) anunţă, duminică, stingerea din viaţă a actriţei Ileana Stana Ionescu.
14:00 Un număr de 40.026 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele cinci luni din 2024, cu 37,88% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
13:24 Oana Murariu, preşedinta USR Cluj, a fost aleasă în noul Birou Național al partidului.
12:00 Probele scrise la examenul de Bac 2024 încep luni, 1 iulie, cu proba la Limba și literatura română.
11:21 Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Câmpenești, comuna Apahida.
11:08 Salvamontişti şi jandarmi caută a unui bărbat plecat după ciuperci în zona de pădure a localităţii Ponorâta, din judeţul Maramureş.
10:00 Salvamontiștii au fost solicitați în ultimele 24 de ore cu mai multe apeluri pentru intervenții de urgență, printre care și la Cluj.
09:11 Prognoza meteo pentru duminică, 30 iunie, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), arată că vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării.
08:44 Echipa de fotbal CFR Cluj a învins campioana Slovaciei, Slovan Bratislava, cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, la Windischgarsten, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria.
23:01, 29 Iun 2024 Un accident rutier s-a produs, sâmbătă seară, în jurul orei 19:30, pe strada Transilvaniei din municipiul Cluj-Napoca.
21:42, 29 Iun 2024 MANASES BALASZ, în vârstă de 58 de ani, a plecat voluntar de la locuința sa din localitatea Suatu, spre locul de muncă, iar până în prezent nu a mai revenit.
21:29, 29 Iun 2024 Un accident mortal s-a produs, în cursul zilei de sâmbătă, în afara localității Gădălin, județul Cluj.
19:59, 29 Iun 2024 Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în municipiul Cluj-Napoca. Un autoturism s-a răsturnat.
19:46, 29 Iun 2024 Un accident rutier s-a produs, în cursul zilei de sâmbătă, la intrarea în localitatea Gădălin, comuna Jucu.
18:44, 29 Iun 2024 omânii care călătoresc cu avionul s-au confruntat, în ultima perioadă, cu întârzieri sau chiar anulări de zboruri, lucru care le-a stricat vacanțele și le-a adus pagube financiare.
Recomandări: