Prim-ministrul Florin Cîțu a admis că în urmă cu 20 de ani a fost încarcerat timp de două zile în SUA.
Preşedintele american Joe Biden a îndemnat joi guvernele locale să plătească oamenii pentru a se vaccina împotriva COVID-19.
SUA are patru victorii în turneul feminin de baschet 3x3 de la Jocurile Olimpice găzduite de Tokyo, în timp ce formaţia României nu a câştigat niciun meci.
Varianta Delta a COVID-19 a devenit tulpina dominantă la nivel mondial, iar Statele Unite ale Americii se confruntă cu o nouă creștere alarmantă a numărului de cazuri noi.
O grădină zoologică din San Francisco îşi vaccinează felinele mari, urşii şi dihorii împotriva coronavirusului
Cetăţenii Statelor Unite, chiar şi nevaccinaţi, pot intra în Uniunea Europeană. Decizia a fost luată de ambasadorii celor 27 de ţări UE.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Liviu Dragnea, în dosarul vizitei pe care a efectuat-o în ianuarie 2017 în SUA, la inaugurarea mandatului de președinte al lui Donald Trump.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin,a spus că Statele Unite se pregătește de război care va fi asemănător cu „vechile războaie” care au fost acum mult timp în Pentagon.
Cei care s-au vaccinat cu ambele doze ale unui vaccin anti-COVID sau care prezintă un test PCR negativ se pot gândi la vacanţe în Cipru, o destinaţie preferată şi de români în ultimii ani.