O companie de consultanță care a asigurat și până acum supervizarea lucrărilor pe toată Autostrada Transilvania, încă de pe vremea când era construită de americanii de la Bechtel a semnat cu CNAIR supervizarea lucrărilor pe lotul Zimbor - Poarta Sălajului (12 km).
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, luni, că s-a semnat de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. contractul pentru execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, între Cornetu şi Tigveni.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a comentat solicitările constructorilor privind modificarea contractelor din cauza creşterii preţurilor şi a crizei din domeniul energiei spunând că astfel de lucruri trebuie să se oprească.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, situația infrastructurii din România stă altfel decât o prezintă fostul ministru de la Transporturi, Cătălin Drulă și îi face președintelui USR o listă cu minusurile din mandatul său.
Contrele dintre fostul ministru al Transporturilor și administrația locală din Cluj au continuat, luni, cu nou episod. Cătălin Drulă îl acuză pe Emil Boc că nu le spune clujenilor „adevărul despre Centura Metropolitană", în timp ce viceprimarul Dan Tarcea îi transmite că vorbește prostii și dezvăluie că a plagiat un amendament al deputatului PNL Radu Moisin.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind desemnarea vicepremierului Sorin Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, actual ministru al Transporturilor.
Lucrările pe șantierul Secțiunii Nușfalău – Suplacu de Barcău (Autostrada Transilvania) au ajuns la un stadiu fizic de 28%, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Podul de la Luțca, peste Siret, s-a prăbușit joi, la șase luni după ce fusese reabilitat, iar Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a tras concluzia că acolo au fost făcute greșeli, în mod evident.
Conform Asociației Pro Infrastructură (API), compania austriacă Strabag contestă procedura de licitație pentru lotul de cei aproape 16 km Chețani (Mureș) – Câmpia Turzii (Cluj) al Autostrăzii Transilvania (A3).