Uniunea Salvați România anunţă luni că a încheiat procesul intern pentru desemnarea candidaţilor la alegerile europarlamentare din 2024. Clujeanca Adriana Cristian ocupă poziția a 8-a.
Președintele Consiliului Județean Cluj spune că nu s-a hotărât încă ce va face anul viitor atunci când sunt programate cele 4 rânduri de alegeri.
În condițiile în care nu și-a anunțat candidatura, primarul Clujului, Emil Boc, este bine clasat în preferințele românilor. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, are cele mai mari șanse în cursa prezidențială din 2024, conform unui sondaj INSCOP.
Jumătate dintre români spun că ar merge în mod sigur la vot la alegerile parlamentare.
Analistul politic Adrian Zăbavă consideră că alegerile europarlamentare vor reseta scena politică românească şi a precizat că în perspectiva lui 2024 vor fi minim trei competitori cu ceva şanse în alegeri.
Preşedintele în funcţie al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este pe primul loc în scrutinul prezidenţial, care, cel mai probabil, va fi urmat de turul al doilea, iar Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al liderului de la Ankara, a câştigat alegerile parlamentare.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri la Piatra Neamţ, că sondajele efectuate la nivelul fiecărui partid ar arăta că peste două treimi dintre români ar dori ca numărul alegerilor de anul viitor să fie redus.
Anul viitor vor fi patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Cei de la PNL își doresc cel mai tare comasarea, în timp ce social-democrații, în frunte cu liderul Marcel Ciolacu, nu susțin o astfel de măsură.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este de părere că unele alegeri se pot comasa şi a subliniat că, o dată la 20 de ani, se întâmplă ca alegerile prezideniale şi cele parlamentare să aibă loc în acelaşi an.
Recomandări: