Potrivit deputatului Radu Moisin, lucrările la Autostrada Transilvania înaintează într-un ritm bun și ar putea aduce noi kilometri deschiși circulației chiar în această lună. În schimb, modernizarea căii ferate Cluj – Episcopia Bihor nu evoluează conform așteptărilor.
Pasagerii care călătoresc cu trenul între Budapesta și Cluj-Napoca sunt sfătuiți să verifice noul program.
Noi imagini video surprind stadiul lucrărilor de modernizare a căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, mai exact Lotul 3, Poieni – Aleșd.
Asociația Pro Infrastructură avertizează că proiectul de modernizare a căii ferate dintre Cluj și Oradea s-ar putea confrunta cu întârzieri la redeschiderea circulației, chiar dacă lucrările de infrastructură vor fi finalizate.
De astăzi, călătorii pot ajunge de la Cluj-Napoca la București Nord cu noile trenuri electrice Alstom Coradia Stream operate de Interregional Călători.
CFR Infrastructură raportează noi progrese pe loturile 3 și 4 ale magistralei feroviare Cluj – Oradea – Frontiera Ungaria, pe tronsonul Poieni – Aleșd – Frontiera Ungaria.
Cum arată acum lucrările la calea ferată Cluj - Oradea, Lot 1.
Percheziții în Cluj: Materiale de construcții de pe șantierul căii ferate Cluj-Oradea, descoperite la un bărbat din Aghireșu.
Magistrala feroviară Cluj–Oradea avansează pe toate cele patru loturi, iar Ministerul Transporturilor discută cu oficialii europeni trecerea finanțării din împrumut PNRR în grant nerambursabil.