Eurodeputatul PNL Daniel Buda îi cere ministrului Agriculturii prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru subvenţiile în agricultură, întrucât fermierii au fost nevoiți să amâne acest lucru din cauza unor probleme informatice la APIA.
Copreşedintele PNL, europarlamentarul Daniel Buda, a lansat o campanie împotriva discriminării românilor aflaţi la muncă sau la studii în străinătate.
Un europarlamentar clujean susţine că eşecul proiectului de la Câmpia Turzii, de 3,5 milioane de euro, trebuie asumat de Comisia Europeană (CE), instituţie pe care o somează să ofere soluţii alternative.
Copreședintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, susține că va sesiza Congresul Puterilor Locale și Regionale de la Strasbourg cu privire la faptul că legislația a fost modificată astfel încât jumătate din comunele și orașele din România să rămână cu 50% mai puțini bani de la Guvern.
Co-preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, îl acuză pe premierul Victor Ponta de nepăsare faţă de cetăţenii care au credite în franci elveţieni, susţinând că soluţia se găseşte în Codul Civil.
Europarlamentarul Daniel Buda, co-preşedintele PNL Cluj, condamnă atacul armat de la sediul publicației franceze Charlie Hebdo și îi îndeamnă pe liderii politici să-și unească forțele în lupta împotriva terorismului.
Legalizarea prostituţiei transformă România în Sodoma şi Gomora, se scandalizează Daniel Buda. E o "curvă politică", replică Remus Lăpuşan.
Liberalii clujeni nu au timp să sărbătorească rezultatele obţinute în judeţ. Au început deja să-şi pregătească strategia pentru al doilea tur de scrutin, unde consideră că bătălia se va relua de la început.
Recomandări: