O statuie era amplasată în altă parte decât unde o ştim astăzi.
Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 48,7 milioane de lei, adică 10,2 milioane de euro.
Centrul oraşului Cluj-Napoca se va schimba radical în urma unor investiţii de peste 15 milioane de euro.
Primăria Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia a două evenimente ce au loc la sfârşit de săptămână în centrul oraşului.
Zilele Clujului 2018 însumează peste 100 de evenimente, în peste 30 de locuri din oraș, în perioada 17-20 mai . A VIII-a ediție sărbătorii oraşului este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Centrul Clujului va avea o nouă piaţetă. Este vorba despre ”Piațeta Jean Calvin”, situată în zona care găzduiește statuia ”Sfântului Gheorghe”, cuprinsă între Biserica Reformată și Liceul Teologic Reformat.
Propuneri interesante pentru pietonalizarea străzii Mihai Kogălniceanu din Cluj-Napoca
Clujenii sunt invitaţi la o dezbatere publică privind găsirea celor mai bune soluții în vederea revitalizării urbane a străzii Mihail Kogălniceanu și a celor adiacente.
Cântecele galeriei Universității vor răsuna în inima orașului, într-un concert simfonic extraordinar.