Naționala U21 a reușit să învină Ucraina, la Ploiești, scor 3-0, toate golurile fiind înscrise în ultimul sfert de oră.
Echipa pregătită de Ambros Martin va evolua în Grupa 7 de calificare și a reușit să evite formațiile de top din handbalul mondial.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat, luni, un decret privind instaurarea legii marţiale, după ce forţele militare ruse au atacat şi capturat trei nave ale Ucrainei în Marea Neagră.
Deputatul PNL Adrian Oros, medic veterinar de profesie, susţine că răspândirea pestei porcine africane a fost făcută de oameni, care nu au fost informaţi şi nu au avut încredere în autorităţi, astfel că au ascuns faptul că au animale bolnave în gospodării, le-au sacrificat şi au vândut animalele în alte judeţe.
Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu cei ai Centrului de Cercetări Biologice Jibou, vor organiza, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2018, prima expediţie românească de studiere a efectelor schimbărilor climatice asupra Marii Păduri Boreale
Ucraina este în an preelectoral, pentru prezidenţialele şi parlamentarele din 2019, care vor marca intrarea mai marelui nostru vecin de la nord şi est într-o nouă etapă a complicatei şi confuzei sale tranziţii.
Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au demarat o anchetă în cazul bărbatului de la Bistriţa care a fost plimbat între două spitale cu trei plăgi împuşcate, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Echipa de handbal feminin de tineret dispută turneul de calificare la Campionatul Mondial din acest an, de la Debrecen.
Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi fost guvernator al regiunii ucrainene Odesa, a fost arestat la Kiev de către autorităţile ucrainene, fiind acuzat de încercare de răsturnare a sistemului constituţional din această ţară, a declarat parlamentarul Victor Chumak.
Recomandări: