Vlad Munteanu, noul preşedinte al Universităţii, a anunţat ieri că va trimite o adresă oficială Consiliului Judeţean în care va cere schimbarea numelui stadionului. Uioreanu îi aşteaptă la discuţii.
Jucătorii lui Mihai Teja vor intra în vacanţă imediat după meciul cu Oţelul Galaţi, de joi, urmând să revină la antrenamente pe 10 ianuarie.
„Studenţii” au încercat să joace fotbal, au şi reuşit într-o anumită măsură aseară, contra Petrolului, dar au pierdut cu 2-0, în faţa unei echipe net superioare valoric. Joi pe Cluj Arena vine Oţelul, în meciul finalului de an.
Mijlocaşul cu peste 60 de meciuri în 1.Bundesliga Maximilan Nicu este aproape de o înţelegere cu Universitatea Cluj. În vârstă de 31 de ani, Nicu este liber de contract după despărţirea de 1860 Munchen, echipă din 2.Bundesliga, şi nu ar spune nu unei aventuri în premieră în Liga I.
Adunarea Generală a Acţionarilor Universităţii l-a numit azi pe Vlad Munteanu ca administrator special al clubului, în locul demisionarului Ioan Mărginean.
Din cauză că gazonul de pe Cluj Arena a îngheţat, oficialii UEFA au cerut măsuri suplimentare, existând chiar şi posibilitatea amânării meciului. Conducerea societăţii care administrează stadionul a arătat, însă, că partida se va desfăşura fără probleme.
Acesta a acceptat funcţia de administrator special/preşedinte al grupării clujene în urmă cu aproape o lună, dar abia azi va fi numit oficial în noua poziţie.
Marius Popescu, managerul Centrului de Copii şi Juniori al Universităţii şi fost antrenor al primei echipe, a participat timp de cinci zile la o serie de cursuri susţinute de tehnicienii de la Ajax Amsterdam. Clubul din capitala Olandei este recunoscut ca având printre cele mai bune şcoli de fotbal din lume.
Faiz Shamsin a deschis drumul Pandurilor spre victorie, contra Universităţii, finalizând în minutul 58 o pasă a lui Eric. Libanezul născut în Germania a fost la un pas să ajungă la „U” în vară, dar a fost refuzat de staff-ul tehnic.
Recomandări: