Şase copii trăiesc alături de părinţi şi bunici, în condiţii grele, în subsolul unei clădiri dezafectate din centrul oraşului.
Boc e mai tare ca Hercule. A făcut de toate de când e persoană publică: a deszăpezit, a condus tramvaie, a dirijat fanfara sau a jucat fotbal. Astăzi a săpat şi a plantat copaci.
Mult contestata acciză la carburant a intrat în vigoare la miezul nopţii, aşa că începând de astăzi, toate sortimentele de benzină şi motorină depăşesc 6 lei pe litru. Ziua de Cluj îţi spune exact cât costă litrul de carburant în pompele din Cluj-Napoca.
Un număr de 250 de voluntari au participat, astăzi, la plantarea a 6.000 de puieţi, în vederea creării unei perdele forestiere în Feleacu. Acţiunea a fost organizată de organizaţia Tăşuleasa Social.
Gestul clujeanului care a salvat un câine din apele îngheţate ale Someşului Mic a făcut înconjorul lumii. Ştirea a fost relatată pe larg în publicaţii internaţionale, iar filmul salvării câinelui a fost share-uit pe reţele de socializare şi în grupurile iubitorilor de animale adunând, în cinci zile, aproape 2 milioane de vizualizări.
Oamenii care fac cinste Clujului și Transilvaniei au fost premiați, în această seară, pe scena Balului Operei.
Cea de-a XIX-a ediţie a Balului Operei are loc în acest sfârșit de săptămână la Cluj-Napoca, evenimentul fiind dedicat artei și modei rusești.
Bigger, Stronger, Better: patru zile de festival, cinci scene şi 100 de artişti. Aceasta promite a doua ediţie Electric Castle, festival ce va avea loc în perioada 19-22 iunie, la Castelul Banffy din Cluj.
O clujeancă i-a mulţumit pilotului Adrian Iovan, mort în accidentul aviatic de luni, pentru că a salvat viaţa pasagerilor in aeronava pe care o pilota. Clujeanca şi-a scris mesajul pe o hârtie pe care a lipit-o pe Monumentul Eroilor, din centrul oraşului.
Recomandări: