„Când un cunoscut a anunţat că a început să-i şteargă din lista de prieteni pe toţi cei care au încetat să-l mai amuze într-un fel sau altul, am râs de bieţii nefericiţi vizaţi. Acum nu mai râd" - scria la un moment dat bunul meu prieten Alex Moldovan, care nu încetează niciodată să mă amuze prin umorul lui englezesc, plin de miez și de savoare.

După o (prea) lungă pauză editorială, aveam probabil nevoie de un imbold de revenire, de un stimulent, de un ghiont care să mă scoată din dulcea amorțeală în care intrasem peste vară. Două situații, două emoții în oglindă, au avut rol declanșator de condei.

„Îmi pare rău. Nu pot. Sper să nu mă urăști", îi spune ea lui, cu trei săptămâni înainte de nunta îndelung plănuită pentru încununarea amorului dospit trei ani, printr-un SMS regulamentar încadrat în cele 160 de semne procustiene.

„8:00 am. Sună ceasul. Snooze. 8:05. Scanez mobilul cel deștept - apel pierdut/sms/mail/YM, Viber, Tango, WhatsApp ... Vreo urgență? No, mai dorm 5 minute. 8:10. Snooze... 8:25. Of, bine... mă scol! Toilet. Iau din zbor pastila. Fără, dimineața n-are farmec. Pastila, tableta, laptopul, smartphoneul... orice - Facebook să citească.

Vara trecută, Vama Veche, debut de festival - Folk You. Strada principală care duce spre mare, un furnicar de comersanți de obiecte cam kitschoase, dar special colorate să satisfacă apetitul flower-power al potențialilor clienți, șaormari, berari, consumatori pestriți, boemie afișată.

După o lungă perioadă aglomerată și agitată, debutând încă din copilarie, când la zece-unsprezece ani suna gongul fixat de mine la cinci dimineața să mai repet o lecție sau alta, cu un ritm intensificat în adolescentă, apoi în facultate și cu chiar mai mare încrâncenare ulterior, am simțit la un moment dat nevoia urgentă a unui respiro, ca un muribund asfixiat care caută oxigen.

„Noaptea îți scriu Și lumina mă transformă în porumbel Să-ți aduc plic de hârtie În plisc de os de fag și soc Iar când mă întorc în pielea de om E prea târziu:

Din zona „vinovată" a culturii mele cinematografice, îmi vine în minte o scenă din "Sex and the City", serial pe care l-am mai evocat și, cu riscul de a-mi dezamăgi cititorii prea exigenți, mărturisesc că l-am urmărit cu plăcere.

Într-o atmosferă încă liniștită în prelungirea sărbătorilor, m-am întâlnit cu o prietenă la un ceai să ne spunem reciproc povestea vacanței abia încheiate.