În această săptămână elevii renunţă la cursurile tradiţionale şi se reorientează spre activități educative extracurriculare și extrașcolare. Proiectul "Școala Altfel" a debutat astăzi în toate unitățile de învățământ din judeţ.
Ministrul Afacerilor Externe a explicat, într-o vizită la Cluj-Napoca, faptul că măsurile de protecţie a aliaţilor de pe flancul estic sunt reacţii la atitudinea Rusiei în Ucraina, ca justificare pentru a ameninţa aliaţii, susţinând că România nu se simte intimidată. Pe de altă parte, ministrul a explicat că, în condiţiile actualelor ameninţări şi provocări, Uniunea Europeană are nevoie de o nouă strategie de securitate.
Fermierii clujeni au protestat în centrul municipiului, nemulţumiţi că subvenţia pentru animalele pe care le deţin este plătită cu întârziere şi are o valoare mai mică decât cea promisă de autorităţi.
Noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca a fost gazda unor evenimente importante în ultima perioadă, competiţii sportive, concerte, târguri. Toate aceste manifestări au generat însă şi cheltuieli din partea polivalentei, unde Primăria Cluj-Napoca deţine 99 la sută din acţiuni. Consilierii locali au discutat miercuri despre suplimentarea capitalului social al societăţii, pentru a face faţă cheltuielilor curente de funcţionare.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis oinformare meteo de intensificări ale vântului, valabilă pe întreg teritoriul ţării.
Ziua de Cluj continuă să vă prezinte modul în care au cheltuit instituţiile publice clujene banii contribuabililor, în anul 2014. Astăzi vă arătăm câţi bani au fost cheltuiţi anul trecut de către Prefectura Judeţului Cluj, dar şi pentru ce au fost făcute aceste alocări de fonduri.
După ce în ultimii 10 ani nu a beneficiat de reparaţii sau lucrări de modernizare, strada Făget ar putea să capete un nou aspect. Bugetul reabilitării străzii se ridică la 20 de milioane de lei, urmând ca o parte din bani să provină din fonduri europene, iar restul de la bugetul local.
Studenţii orfani care învaţă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj vor avea parte de o mică bucurie în preajma săbatorilor. Colegii lor organizează cea de-a 10a ediţie a campaniei 'Hai la o cafea', prin care îşi propun să strângă bani din vânzarea unei căni cu cafea sau cu ceai.
Una dintre cele mai valoroase clădiri din Cluj-Napoca, cea care găzduieşte Teatrul Naţional şi Opera Română, se degradează pe zi ce trece.