Este a treia oară când clujeanul Marius Balo intră în greva foamei pentru a atrage atenția autorităților române asupra cazului Alinei Apostol, o româncă întemnițată în China din 2017.
Scopul întrevederii a fost acela de a intensifica relațiile de cooperare bilaterală și de a identifica noi oportunități pentru dezvoltarea domeniilor de interes reciproc.
Clujeanul Marius Balo a intrat în greva foamei pentru a atrage atenția autorităților române asupra cazului Alinei Apostol, o româncă întemnițată în China de șase ani.
Spitalele din marile orașe din nordul Chinei sunt copleșite de numărul de cazuri de copii cu boli respiratorii, după ce, în ultimele zile, numărul pacienților care solicită un consult a ajuns chiar și la peste 13.000 mii într-un ambulatoriu.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la o creştere a numărului de boli respiratorii în China, ţară în care au fost depistate primele cazuri de COVID.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a primit marți, 14 noiembrie 2023, vizita unei delegații chineze din orașul Ningbo și provincia Zhejiang, Republica Populară Chineză.
Clujeanul Marius Balo, care a stat 8 ani într-o închisoare din China, a intrat în greva foamei pentru a atrage atenția autorităților române asupra cazului Alinei Apostol, o româncă care este întemnițată în China.
OMS vrea să trimită în China o nouă misiune de experţi care să descopere originea virusului care a provocat pandemia de Covid-19.
La şase ani de la descoperirea sa în China, virusul a fost găsit în căpuşe, în mai multe țări din Europa.
Atacantul elvețian impresionează în tricoul noii sale echipe, Shanghai Shenhua.
Recomandări: