Prima rundă din 2022 se va disputa între 21 și 24 ianuarie și va programa duelul dintre primele două clasate din campionat.
Oficialii formației din Gruia le-au propus noi înțelegeri unor fotbaliști care au evoluat constant pentru “feroviari” în ultimele sezoane.
Cu opt ani jucați pe prima scenă a fotbalului românesc, Roberto Romeo a venit la ”Universitatea” Cluj pentru a pune umărul la îndeplinirea obiectivului promovării.
Formația din Gruia a transmis un comunicat prin care a anunțat începerea unui audit, însă a infirmat informațiile conform cărora clubul ar fi acționat în instanță foștii oficiali.
Nelu Varga l-a evaluat pe tânărul fotbalist la o sumă considerată exagerată de specialiști.
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a fost scos de pe listele oficiale și nu a mai evoluat în campionat pentru “feroviari” după sosirea lui Dan Petrescu.
Atacantul care a evoluat ultima dată pentru “Șepcile roșii” în luna septembrie a ajuns la o înțelgere cu o formație din primul eșalon.
Se anunță o pauză competițională cu multe mutări în tabăra celor de la CFR Cluj, iar primul jucător care poate părăsi campioana este Denis Ciobotariu.
CFR caută să se întărească pentru a doua parte a campionatului, iar prima țintă a „feroviarilor” este Marko Dugandzic, un atacant care a reușit să impresioneze în fotbalul românesc anii trecuți.