Deputatul clujean Radu Moisin este co-inițiator la un proiect de lege care vizează persoanele care comit fapte antisociale grave și se sustrag de la respectarea hotărârilor judecătorești.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat joi în zori o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i "apăra pe separatiștii" din estul țării. Au fost raportate explozii în Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și la aeroportul din Kiev.
Este vorba de o inițativă legislativă privind sprijinirea startup-urilor, microîntreprinderilor şi IMM-urilor aflate în căutare de capital, pe care o promovează parlamentarul clujean Viorel Băltărețu.
Şedinţa Camerei Deputaţilor de luni a fost suspendată după ce liderul AUR, George Simion, i-a întrerupt discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu. Cei doi s-au îmbrâncit și și-au aruncat cuvinte grele.
Dacian Cioloş şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România. A fost la conducerea USR timp de doar patru luni, fiind ales la congresul din octombrie 2021.
La începutul acestui an, Franța a preluat președinția rotativă a Consiliului UE, iar printre acțiunile prioritare ale președinției franceze sunt sprijinirea tranziției ecologice și cea digitale.
Deși deputatul Sorin Moldovan a fost pe lista scurtă pentru a ocupa această funcție, liberalii l-au ales pe Pavel Popescu, președintele PNL Sector 4.
Tot mai multe voci susțin că există posibilitatea declanșării unui conflict armat la Est de România, în contextul tensiunilor ruso-ucrainene.
Chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, care este și deputat, a prezentat miercuri la Palatul Cotroceni din București, în prezența președintelui Klaus Iohannis, Planul Național de Combatere a Cancerului.