După declaraţiile pe care le-a dat presei tatăl lui Ciprian Deac, în care îl acuza pe antrenor că îi ţine fiul pe banca de rezerve, a venit şi reacţia oficialilor din Gruia.
Andrea Mandorlini și liderii vestiarului formației din Gruia s-ar afla în relații tensionate în ultima perioadă. Deranjat de faptul că fiul său nu se mai află printre primele opțiuni ale tehnicianului "feroviarilor", tatăl lui Ciprian Deac susține că băiatul său este umilit de către antrenor, iar italianul refuză comunicarea cu mijlocașul.
Lista plecărilor și cea a sosirilor la clubul CFR Cluj e în continuă schimbare. Ce anunț a făcut clubul din Gruia în cursul zilei de miercuri.
Andrea Mandorlini, antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Sepsi OSK din Gruia şi despre problemele de lot ale feroviarilor.
Partida CFR Cluj-Petrolul Ploieşti, din etapa a 9-a a SuperLigii, care s-a jucat pe stadionul din Gruia luni seara, a adunat o serie de faze controversate, iar asupra arbitrajului au fost adresate acuzaţii de viciere de rezultat.
Pe lista plecărilor de la CFR Cluj a mai intrat un atacant, care pe deasupra a fost şi golgheter în sezonul trecut al grupării din Gruia.
Şi lista sosirilor a fost deschisă în miez de noapte la clubul CFR Cluj, nu doar cea a plecărilor. Noul fundaș al "feroviarilor" a jucat 6 ani în Italia.
Pe lista plecărilor de la clubul CFR Cluj au mai apărut 2 jucători. Unul dintre fundași e împrumutat la Universitatea Cluj, iar altul a fost transferat definitiv în Polonia.
S-a vorbit mult despre datoriile CFR-ului şi chiar s-a pomenit despre faliment, însă transferurile jucătorilor valoroşi din perioada de mercato au umplut conturile clubului din Gruia, iar patronul CFR-ului, Ioan Varga, ar fi luat recent o decizie surprinzătoare.
Recomandări: