Mai multe percheziții au fost efectuate în toată țara, la locuințele unor persoane bănuite că pun în circulație bancnotee contrafăcute.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi efectuează, marţi, 42 de percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă.
Dosarele care îi vizează pe traficanţii de droguri din România devin tot mai şocante. Unele minore dependente au ajuns să fie violate de traficanți, în schimbul dozelor, iar alte adolescente erau traficate sexual de cei care le aprovizionau cu droguri.
Polițiștii din mai multe județe au desfășurat, joi, 117 percheziții la domiciliu și au pus în aplicare trei mandate de aducere într-un dosar cu bani obținuți ilegal.
Zece persoane bănuite de trafic de droguri urmează să fie audiate la sediul DIICOT Sibiu, după ce au fost efectuate opt percheziţii domiciliare în judeţele Sibiu şi Cluj, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
Polițiștii clujeni au continuat, în ultimele aile, activitățile de verificare și control la la comercianții de materiale pirotehnice.
Procurorii DIICOT au reţinut 28 de persoane în dosarul patronilor unui lanţ de cazinouri care apelau la clanuri de interlopi pentru a-i impiedica pe clienţii care câştigau sume importante să plece cu banii acasă.
Peste 120 de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în 19 judeţe la membrii unei grupări care au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrate de ei.
Poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat miercuri cinci percheziţii domiciliare în dosare care vizează comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc.