Joe Biden l-a avertizat pe preşedintele rus Vladmir Putin despre războiul din Ucraina şi despre utilizarea armelor nucleare sau chimice.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu pare deranjat de faptul că ţara cu care se afla în război a recucerit mare parte din teritoriul ocupat. Armata ucraineană a reuşit să captureze în şase zile peste 8.000 de km pătraţi.
Ministerul Apărării din Ucraina a postat ceea ce oficialii cred că este o „camera de tortură” folosită de trupele ruse pentru a ține prizonierii ucraineni în orașul Balaklia, din regiunea Harkov.
Mașina în care se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost lovită de un alt vehicul, în Kiev. Poliţia va investiga toate împrejurările producerii accidentului, a transmis reuters.com.
Conflictele, războaiele, bolile, problemele economice și sociale amenință pacea și liniștea tuturor. Vor trăi vreodată oamenii în pace bucurându-se cu adevărat de viață? Pentru a răspunde la această întrebare, Martorii lui Iehova din România și de pe întregul pământ organizează în luna septembrie campania: Bucurie și pace într-o lume învrăjbită.
Statele UE au probleme cu necesarul de gaze pentru la iarnă, după ce importurile acestuia din Rusia au scăzut semnificativ. Preşedintele CE, Ursula Von der Leyen, spune, că "ar fi trebuit să să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin".
Potrivit ISW, Kremlinul recunoaşte înfrângerea pentru prima dată de la începutul războiului. Este vorba de contraofensiva ucrainenilor din regiunea Harkov.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu este printre invitaţii la funeraliile reginei Elizabeth II, din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. Nici oficiali din Belarus şi Myanmar nu vor fi invitaţi, relatează CNN, citat de news.ro.
Latura dură a consilierilor pe care îi are preşedintele Rusiei îi cere lui Putin să sune adunarea generală, consemnează analiştii internaţionali, care se aşteaptă ca Ţarul să apeleze la soluţii radicale, pe fondul carenţelor arătate de Armata Roşie în Ucraina.