Au mai rămas aproximativ două luni de zile până la desfășurarea alegerilor europarlamentare și locale din 9 iunie 2024, iar pregătirile sunt în toi.
Clujeanul Daniel Buda (PNL/PPE) candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European, la alegerile din 9 iunie 2024.
Europarlamentarul liberal susține că Europa are nevoie de România, iar România are nevoie de Europa, în contextul alegerilor din 9 iunie.
Listele candidaţilor Alianţei electorale PSD PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi ale susţinătorilor au fost depuse, vineri, la Biroul Electoral Central de către liderii celor două partide.
Clujenii vor avea la îndemână un nou domeniu schiabil la fel ca în Austria sau Elveția. Investiția, estimată la 50 de milioane de euro, se va face în comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud.
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 107R (DJ 107L) Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel (DJ 107M).
Consiliul Județean Cluj a atras noi finanțări de cca. 14 milioane de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contribuția forului administrativ județean va fi de aproximativ 1,2 milioane lei.
Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 25 de microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu.
Liderii Alianţei Dreapta Unită, Cătălin Drulă (USR), Eugen Tomac (PMP) şi Ludovic Orban (Forța Dreptei), au organizat o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, în care au fost prezentaţi candidaţii Alianței la primăria municipiului Cluj-Napoca şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, Viorel Băltărețu, respectiv Adrian Oros.
Recomandări: