Antrenorul și căpitanul echipei au prefațat duelul din ultimul act al Cupei României, împotriva celor de la CS U Craiova.
În 2023, "studenții" erau prezenți în ultimul act al competiției, unde au înfruntat Sepsi OSK.
Primarul a vorbit despre cele două dueluri cu CS U Craiova, care îi așteaptă pe "studenți", în finala Cupei României și play-off-ul Superligii.
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat brigada de arbitri care va conduce ultimul act al Cupei României, programat miercuri la Sibiu.
Tichetele alocate de către FRF către fanii echipei clujene au fost vândute în prima zi de la punerea în vânzare.
Interesul suporterilor echipei clujene pentru ultimul act al competiției este major, iar fanii sunt prezenți în număr mare la casa de bilete.
Federația Română de Fotbal a anunțat că tichetele pentru suporterii neutri au fost epuziate într-un timp record.
Clubul clujean a anunțat cum vor putea fi cumpărate biletele alocate de FRF formației antrenate de Cristiano Bergodi.
Universitatea Cluj și CS U Craiova se duelează pentru trofeu miercuri, 13 mai, de la ora 20:00, pe stadionul din Sibiu.