Un fost tehnician al campioanei Armeniei a vorbit despre duelul de la Erevan, pe care "feroviarii" l-au încheiat la egalitate, 0-0.
Goalkeeper-ul croat a apărat poarta campioanei României în stagiunea precedentă.
Președintele formației clujene a anunțat despărțirea de unul dintre fotbaliștii sosiți la începutul sezonului trecut.
Președintele clubului din Gruia a vorbit pe larg despre remiza înregistrată de CFR Cluj pe terenul celor de la Pyunik Erevan.
CFR Cluj a obținut doar o remiză împotriva lui Pyunik, în prima manșă a turului 1 preliminar al Ligii Campionilor.
În ciuda ocaziilor imporante, în special în prima repriză, formația pregătită de Dan Petrescu a încheiat la egalitate partida cu Pyunik, scor 0-0.
Goalkeeper-ul în vârstă de 33 de ani e liber de contract și e una dintre principalele ținte ale campioanei României în perioada următoare.
Formația din Gruia debutează în noul sezon la Erevan, pe terenul campioanei Armeniei, Pyunik.
Președintele campioanei și antrenorul formației din Gruia s-au contrazis în ceea ce privește un transferul unui nou om care să apere poarta "feroviarilor".