Marius Șumudică a pregătit-o pe CFR Cluj în primele șapte etape ale actualului sezon, timp în care actualul antrenor al celor de la Al-Shabab a obținut punctaj maxim.
CFR Cluj a câştigat pentru a 5-a oară la rând titlul de campioană în Liga 1, iar clubul din Cluj-Napoca va face un efort financiar important pentru a plăti bonusurile către antrenor, jucători, staff tehnic şi aşa mai departe.
Autoritățile anunță restricții de circulație în Gruia cu ocazia partidei din runda cu numărul 9 a play-off-ului Ligii 1.
CFR Cluj s-a impus la limită împotriva celor de la Farul Constanța, scor 1-0, în etapa cu numărul șapte din play-off-ul Ligii 1, însă Ciprian Deac nu e convins că echipa sa a meritat cele trei puncte.
Partida FC Voluntari - CFR Cluj se joacă duminică seara, de la ora 19:00, iar arbitrul Adrian Cojocaru este privit cu suspiciune de cei de la CFR Cluj.
Galeriile "U" și CFR Cluj au uitat de rivalitate, miercuri seara, la meciul amical pentru pace din Gruia, dintre campioana României și Dinamo Kiev.
Înaintea meciului pentru pace dintre CFR Cluj – Dinamo Kiev de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, a avut loc un concert în cadrul căruia au performat Vlăduța Lupău, Adela Todoran, Dorofeeva, Kateryna Pavlenko, Julia Sanina și Ruslana.
Un şofer care a blocat accesul auto într-o curte, s-a ales cu maşina vandalizată pentru că nu şi-a lăsat numărul de telefon la care să poată fi sunat în caz de nevoie.
Octavian Popescu are doar 19 ani și este considerat eroul meciului CFR Cluj - FCSB, scor 0-1. Mijlocașul care a marcat în derby-ul din Gruia golul care a relansat campionatul a făcut un gest splendid pentru un copil care l-a urmărit pe tere