O amendă de 3.000 de lei pare o sumă neînsemnată pentru un bărbat din Copăceni care și-a aruncat gunoaiele la Tureni, în câmp.
Edilul celei mai mari comune din țară susține că, prin măsurile implementate de administrația pe care o conduce, s-a redus evident numărul celor care depozitează ilegal deșeuri pe albia râului Someș.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, continuă întălnirile cu clujenii în cartiere. Acesta a fost săptămâna trecută în cartierul Mărăști, unde s-a şi intervenit imediat la o problemă punctuală.
Un pas important în rezolvarea definitivă a gestionării deșeurilor. A fost semnat contractul de achiziție a primei instalații de tratare, prin dezintegrare moleculară, a deșeurilor municipale de pe teritoriul județului Cluj.
Spiritul civic prinde rădăcini puternice în Floreşti. Recent, un personaj local certat cu bunul simţ a primit un ultimatum pentru a se prezenta la EasyBox-ul de pe Cetăţii unde şi-a lăsat gunoiul în drum.
Marţi seara, în jurul orei 21, pompierii clujeni au fost solicitaţi la o intervenţie pe strada Cantonului din Cluj-Napoca.
Forul administrativ județean clujean își propune să producă energie electrică sau chiar bani din gunoaie, prin achiziționarea unei instalații de dezintegrare moleculară și valorificare energetică a deșeurilor.
Foarte multe gunoaie au fost aruncate în rigolele carosabile de pe o stradă din municipiul Turda, iar primăria le atrage atenția cetățenilor.
Forul administrativ județean clujean își propune să producă energie electrică sau chiar bani din gunoaie, prin achiziționarea unei instalații de dezintegrare moleculară și valorificare energetică a deșeurilor.
Recomandări: