Președinta CNAS, Valeria Herdea, a anunțat că de la 1 martie instituția va derula o campanie pentru a-i convinge pe români să meargă la medic preventiv pentru consultație anual, în luna nașterii.
După ce i-au zăpăcit pe oameni cu nenumărate reguli cu prvire la alimentaţie, dieteticienii vin şi spun acum că cele mai comune convingeri despre dietă sunt de fapt false.
Consumul de lapte cald înainte de culcare poate avea mai multe beneficii pentru sănătate, dar este important să ții cont de preferințele și toleranțele personale ale fiecăruia.
Medicul spune că cele cinci alimente acţionează ca "medicament" şi joacă un rol vital în menţinerea sănătăţii optime şi prelungirea longevităţii.
Medicul psihiatru Eduard Moţoescu afirmă că ”se simte o incidenţă mai mare a depresiei”, adăugând că sunt tot mai multe cazuri de depresie rezistentă la tratamentul clasic.
Stabilirea unui diagnostic corect în cazul bolilor rare poate dura luni sau chiar ani, a declarat, miercuri, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Viorel Jinga.
Un specialist în psihiatrie nutriţional susține că ceea ce mâncăm ne poate influenţa şi mintea.
Mai multe forme de demenţă ar putea fi prezise cu mai mult de 10 ani înainte ca boala să fie diagnosticată, arată cercetările realizate pe zeci de mii de probe de sânge.
Madalina s-a născut cu o malformație la inimă, boala s-a agravat însă în urma unei răceli mai puternice.
Recomandări: