Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a declarat, marţi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va avea succes, pentru că există voinţă politică în acest sens.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, luni, în prezenţa prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă şi a lui Céline Gauer, director general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, 12 noi contracte finanţate din PNRR.
In vara acestui an, Guvernul a dat undă verde Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.
CFR SA anunță că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de electrificare și modernizare a infrastructurii feroviare pe secțiunea Aghireș - Poieni.
Semnarea actelor s-a făcut la Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației din Capitală. Nouă blocuri de locuințe din Florești vor fi reabilitate termic, investiția fiind de aproape 4 milioane de euro.
Reunit în ședință ordinară, Consiliul Județean Cluj a aprobat luni, indicatorii tehnico-economici în vederea realizării pasajului de legătură între DN1C și Parcul Industrial Tetarom III, peste calea ferată, în scopul asigurării unui acces facil și sigur.
Lucrările la Podul Oașului-Răsăritului ar putea fi gata înainte de termen, a declarat primarul Emil Boc. De asemenea, podul Porțelanului va fi gata la finalul anului.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, atrage atenția că o politică de resurse umane care să acopere golurile din sistem, lăsate în urma migraţiei cadrelor medicale, este cel puţin la fel de importantă ca proiectele de noi spitale.
Plata de joi, în valoare de 2,6 miliarde de euro (1,8 miliarde de euro granturi şi 0,8 miliarde de euro împrumuturi), a fost posibilă în urma îndeplinirii de către România a celor 14 obiective legate de prima tranşă.