Piața Karl Liebknecht din Iris, s-a transformat pentru șase zile în cel mai frumos loc din cartierul municipiului Cluj-Napoca.
Copiii care au călătorit marți dimineață cu autobuzele școlare au avut surpriza să-l întâlnească pe Moș Nicolae.
Părerile românilor despre viitorul României, după ce va ajunge în mâinile copiiilor lor, sunt diferite, însă majoritatea sunt optimiste.
Copiii au grijă ca în seara zilei de 5 decembrie să îşi lustruiască ghetuţele aşteptându-l pe Moş Nicolae care va trece pe la ei să le aducă celor cuminţi daruri, dar şi o nuielusă celor neascultători.
Cristiano Ronaldo a reușit să înscrie un gol în meciul Portugaliei, 3-2, cu Ghana, de la Cupa Mondială 2022.
Organizația Mondială a Sănătății susține că rujeola devine un pericol la nivel mondial, în special în rândul copiilor.
În ultimii doi ani, creşterea numărului de cazuri de diabet zaharat de tip 1 la copii a crescut alarmant, spun medicii, iar una dintre cauze ar putea fi COVID-19.
Suntem în sezonul virozelor și pentru a reduce supraaglomerarea în UPU trebuie dezvoltate ambulatorii de specialitate, în special pentru copii, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
World Vision România a făcut un sondaj în rândul a peste 600 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, majoritatea din mediul rural sau din oraşe mici.