Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au reușit să finalizeze un nou proiect din fonduri europene destinat extinderii producției de energie verde din resurse regenerabile.
Prezenți la inaugurarea noului terminal de plecări al Aeroportul Internațional din Cluj, liderii celor două partide aflate la guvernare, Marcel Ciolacu, premier și președinte PSD, și Nicolae Ciucă, președinte al Senatului și al PNL, au avut doar cuvinte de laudă la adresa Clujului.
Au mai rămas doar 5 zile până când vor fi organizate alegerile locale și cele europarlamentare. Duminică, 9 iunie 2024, românii sunt chemați la urne după o pauză de 4 ani.
Politica agricolă comună (PAC) reprezintă un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană și care acordă o atenție sporită dezvoltării rurale.
Este vorba de Ambulatoriul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca și de Ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.
Distanța drumurilor reabilitate în județul Cluj este aproximativ egală cu distanța de la Cluj la Munchen, spune liderul forului administrativ județean.
Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca își va extinde terminalul plecări pe latura de nord. Costul total al proiectului se ridică la aproximativ 365 de milioane de lei.
Europarlamentarul clujean susține că toți aleșii locali care urmează să fie votați pe 9 iunie vor putea să facă performanța administrativă despre care vorbesc în campaniile electorale doar dacă vor avea la îndemână fonduri europene.
Președintele CJ Cluj și candidat PNL pentru un nou mandat la șefia forului administrativ județean, a atras atenția, cu ocazia lansării candidaturilor la alegerile din 9 iunie, că la Cluj, administrația a învățat să scrie proiecte europene.
Recomandări: