Vinerea Mare, cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi, o zi de post negru, pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos, considerat de
În multe case, un personaj numit Iepuraşul de Paşte aduce bomboane şi ouă de ciocolată copiilor în Duminica Paştelui. Dar de unde și când a apărut această tradiție?
În Joia Mare sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda.
În Miercurea Mare, în satul tradițional, femeile pregăteau prescura pentru pasca ce urma să fie sfințită de preot, la biserică, în Joia Mare.
Marțea Mare este cea de-a doua zi din Săptămâna Patimilor, în care credincioșii se pregătesc pentru întâmpinarea Învierii Domnului.
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este o perioadă de doliu, de tristețe, iar în satul tradițional nu era îngăduită munca la câmp pentru că se spunea că „e mare păcat să muncești când Domnul Hristos pătimește”.
Sâmbăta lui Lazăr, sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Floriilor, reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.
În 2023, prima zi oficială de primăvară este luni, 20 martie când este marcat și echinocțiul de primăvară.
Mărţişorul, un obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu ce este oferit celor dragi pe 1 martie, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renaşterii naturii.
Tradiția spune că din 1 martie până pe 9 martie îți poti alege o zi care va reprezenta modul în care va îți va merge anul acesta.
Recomandări: