În zona de munte a județului Cluj, la Mărișel, se păstrează „colindatul de ceată bărbătească”, inclus în anul 2014 în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, acesta fiind singurul obicei românesc din perioada Sărbătorilor de iarnă înscris pe această listă.
Consilierii Județeni ai Clujului vor avea pe „masă”, miercuri, în ultima ședință din an a forului administrativ județean, proiectul de hotărâre ce prevede stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al CJ Cluj și din serviciile publice de interes judeţean din subordinea acestuia pentru anul 2023.
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, este vorba despre 13 fotolii pentru chimioterapie, care au fost deja livrate unității sanitare.
Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca a devenit prea mic pentru numărul de pasageri transportați pe calea aerului. Conducerea are ținte îndrăznețe, iar în cațiva ani se dorește atingerea cifrei de 7 milioane de pasageri pe an. Totuși, pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de investiții importante și de un nou terminal.
România a ratat și de această dată aderarea la spațiul Schengen. Austria și Olanda s-au opus aderării țării noastre și Bulgariei, care au fost votate la „pachet”, la Consiliul JAI de pe 8 decembrie.
Potrivit liderului forului administrativ județean, reabilitarea drumului va duce la dezvoltarea turistică a acestei zone.
Lucrările de modernizarea a străzii Eroilor din comuna Florești sunt aproape terminate, iar strada începe deja să arate mult schimbată în bine.
Singurul parlamentar AUR de Cluj, deputatul Alin-Ilie Coleșa, susține că Parlamentul României a adoptat, în mod abuziv „Declarația privind Egalitatea de Gen în România”.
În acest sfârșit de săptămână, vizitatorii Târgului de Crăciun din Florești sunt invitați în „culisele” unei povești de iarnă în Hambarul Faptelor Bune.