Patronul formației din Gruia a reacționat în urma declarațiilor făcute de antrenor și a anunțat că nu se opune unei despărțiri de tehnician.
Deși a recunoscut că și-ar fi dorit o evoluție mai bună în ofensivă, antrenorul s-a declarat încântat de prestația elevilor săi.
Formația pregătită de Eugen Neagoe a obținut al doilea succes consecutiv în Superligă, cu același scor ca și în runda precedentă, 1-0.
Runda cu numărul 12 din sezonul regulat programează dueluri interesante pentru cele două echipe clujene.
Tehnicianul echipei clujene a vorbit despre jocul prestat de cei 4 jucători care au îmbrăcat pentru prima dată tricoul alb-negru în partida din etapa a 10-a a Superligii.
Eugen Neagoe a dezvăluit că formația clujeană este aproape de a obține semnătura unor fotbaliști cu prezențe în cupele europene.
Chiar dacă și-a lăudat adversarii, antrenorul Universității Cluj speră la un nou succes în Superligă, după cel obținut în runda trecută cu CS Mioveni.
Campioana României a obținut semnătura unui jucător crescut de Inter Milano.
LPF a publicat decizia Comisiei de Recurs în privința locului de disputare a jocului din etapa a 11-a din Superligă.