Comisia Europeană este așteptată să anunțe luna viitoare modificări la Green Deal (Pactul Verde), în sensul unei flexibilizări a interdicției vânzării, începând cu 2035, a autovehiculelor cu motor termic și hibrid.
Europarlamentarul liberal a lansat un nou apel la transparență și reformă instituțională în cadrul unui discurs susținut în Parlamentul European, acuzând Comisia Europeană de reacții întârziate și de lipsă de contact cu realitățile economice și sociale ale Uniunii.
Peste 70 de participanți, printre care membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai Comisiei Europene, lideri ai principalelor rețele culturale europene și reprezentanți ai fostelor, actualelor și viitoarelor Capitale Culturale Europene, s-au
Deputatul Ovidiu Cîmpean transmite că planul prezentat de Comisia Europeană privind rețeaua europeană de trenuri de mare viteză reprezintă o șansă reală pentru dezvoltarea Clujului și conectarea lui directă la marile coridoare de transport ale Europei.
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, varianta finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Noua valoarea a PNRR este de 21,41 miliarde de euro.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica, a declarat că gemul făcut în gospodărie afectează nivelul încasărilor din TVA în România.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a precizat că România are termen până la sfârșitul anului 2025, adică peste trei luni și jumătate, să oprească toate centralele pe cărbune aflate în prezent în funcțiune.
Forul administrativ județean tocmai ce a fost premiat de Comisia Europeană pentru reușita implementării proiectului Ghișeul Unic.
Forul administrativ județean a fost premiat de Comisia Europeană pentru reușita implementării proiectului Ghișeul Unic. Aplicația s-a calificat pentru competiția europeană.