Maestrul Radu Beligan (foto) este protagonsitul spectacolului „Egoistul”, regia Jean Anouilh, ce va fi prezentat deseară la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.
O expoziţie de icoane pe sticlă organizată de Şcoala Populară de Arte Tudor Jarda şi centrul Artizanul din Dej va fi vernisată astăzi de la ora 17.00, la sediul centrului, de pe strada Ecaterina Teodoroiu din Dej. Lucrările expuse sunt realizate de cursanţi de la mai multe şcoli de artă atât din Cluj, dar şi din Alba, Sălaj, Piatra-Neamţ şi Târgu-Jiu.
Concertul în care Corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Transilvania (FST) din Cluj-Napoca vor prezenta, vineri, celebra Misă în si minor a lui Johann Sebastian Bach, va fi dedicat preşedintelui Lech Kaczinsky şi victimelor tragediei aviatice din Rusia, a anunţat astăzi conducerea instituţiei. Reprezentaţia va avea loc de la ora 19, la Biserica Sfântul Mihail (foto).
Târgul de Carte Gaudeamus, cu reduceri între 20 şi 80%, se va desfăşura în Piaţa Unirii de mâine până duminică.
Peste 900 de spectatori, uniii dintre ei în picioare, au asistat aseară la Teatrul Naţional din Cluj la reprezentaţia piesei “Egoistul”, de Jean Anouilh, ce-l are ca regizor şi protagonist pe maestrul Radu Beligan (foto).
Spectacolul „Glasul tobelor în noapte”, ce prezintă o selecţie din texte ale lui Bertolt Brecht, în regia Mariei Racz, va fi prezentată mâine şi vineri, de la ora 20, la Sala Mică din incinta centrului cultural independent Fabrica de Pensule, de pe strada Henri Barbusse.
Recomandări: