Reprezentanții primăriei Florești au anunțat unele lucrări în cea mai mare comună din țară, începând cu luni, 9 mai 2022.
Bogdan Pivariu, edilul comunei Florești, a fost, joi, într-o vizită la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, unde s-a întâlnit cu ministrul Marcel Boloș.
Urbaniștii județului Cluj au avizat favorabil construirea unui adăpost pentru animale fără stăpân în comuna Florești. Acesta va avea o clinică veterinară și va putea găzdui câini, feline, bovine, cabaline sau caprine.
Un bărbat urmărit internațional, având emise pe numele său trei mandate de arestare, a fost depistat de polițiștii clujeni în comuna Florești.
Edilul Floreștiului anunță startul ediției cu numărul doi a evenimentului sportiv Moving Florești. Acesta va avea loc în weekend-ul de 14-15 mai 2022.
Incendiile s-au ținut lanț în judeţul Cluj la sfârșit de săptămână. Ultima intervenţie a pompierilor clujeni a fost duminică seara, în comuna Floreşti, unde un bărbat a suferit arsuri la nivelul feţei şi a membrelor superioare.
Un accident a avut loc, în urmă cu scurt timp, în Florești.
Comuna Florești va avea o bază sportivă inspirată după cea din cartierul Gheorgheni, din municipiul Cluj-Napoca. Edilul Bogdan Pivariu susține că este o nouă etapă în derularea proiectelor importante pentru comunitate.
Consilierii locali ai Floreștiului au aprobat proiectul care prevede achiziționarea de autobuze electrice, în parteneriat cu municipiul Cluj-Napoca. Investiția se ridică la peste 70 mil. lei, iar cea mai mare parte a ei va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Recomandări: