Trupa lui Neagoe a fost superioară celei conduse de Dan Petrescu, însă oaspeții au fost cei care s-au impus.
Unul dintre fotbaliștii formației din Gruia se numără printre remarcații ultimei runde din turul sezonului regulat.
Formația din SuperLig a fost învinsă în deplasare de campioana Turciei, Trabzonspor.
Antrenorul formației din Gruia se consideră victima publicului la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj.
A fost o atmosferă electrizantă duminică seara, pe Cluj Arena, cu un record de 24.500 de suflete care au susţinut din tribune meciul orgoliilor dintre "U" Cluj și CFR Cluj.
Jucătorul Universității Cluj a fost victima unei intrări cu ambele picioare a rivalului său de la CFR, care a fost sancționată doar cu cartonaș galben.
Antrenorul Universității Cluj a criticat maniera de arbitaj a centralului Radu Petrescu.
Formația pregătită de Dan Petrescu a învins-o pe cea condusă de Eugen Neagoe, scor 2-1, toate golurile fiind înscrise din lovituri de pedeapsă.
Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a ales să schimbe toți titularii față de meciul de cupă de joi, 1-1 tot pe terenul rivalei din Cluj.