Clujul are o rată tot mai ridicată a infectărilor cu noul coronavirus, iar numărul de cazuri noi din judeţ a aglomerat spitalele sau secţiile COVID din unităţile medicale. Ce vor decide autorităţile azi?
Aproximativ 20 de studenţi străini de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj confirmaţi cu COVID-19 sunt izolaţi într-un cămin.
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a primit ieri la sediul instituției, vizita Reprezentantului Special al UNHCR (Comisariatul Națiunilor Unite pentru Refugiați) în România, dna Nisreen RUBAIAN.
În tot mai multe oraşe din ţară, inclusiv în capitală, s-au luat măsuri drastice de protecţie sanitară împotriva noului coronavirus, incluzând închiderea restaurantelor şi a cafenelelor. Va fi şi cazul municipiului Cluj-Napoca?
Instituția Prefectului anunţă că vor fi amplasate 40 de containtere de locuit, încălzite și mobilate la unitățile medicale din întreg județul Cluj, pentru a înlocui corturile în sezonul rece.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj s-a întrunit luni în şedinţă pentru a institui o serie de măsuri la nivelul județului Cluj, având în vedere incidenţa tot mai mare a cazurilor de Covid-19.
Prefectul Mircea Abrudean a atras atenția, luni, că cele trei spitale COVID funcționează la capacitate aproape maximă, atât la ATI cât și pe secții și le-a transmis clujenilor că "nu este cazul să ne relaxăm".
În ultimele 24 de ore, alte 104 persoane au fost depistate cu COVID-19 la Cluj, înregistrându-se un nou record al infectărilor într-o singură zi în județ.
De partea cadrelor didactice care îl susţin pe directorului Colegiului Național ”George Coșbuc” din Cluj-Napoca, Valentin Maxim Oros, în decizia luată de a închide joi (24 septembrie 2020) școala după apariția a patru cazuri de COVID-19 trec şi unii părinţi care au copii în instituţia de învăţământ.