Legat sufletește de locurile în care a copilărit, la bunicii din Rachiș, un cătun aflat la graniţa judeţelor Alba şi Cluj, un transilvănean și-a pus în gând să reînvie satul, să-l resusciteze și să-i dea un suflu nou.
Președintele PSD Cluj, Vasile Dîncu, este candidat la Parlamentul European.
Chiar dacă imobiliarele din Cluj-Napoca sunt în medie mai scumpe cu aproape 1.000 euro/mp față de București, în Capitală, salariile sunt mai mari.
O localitate din Transilvania a reușit să-și schimbe înfățișarea în ultimii ani, cu ajutorul fondurilor europene.
Preparatele tradiționale de pe glob concurează într-un top în care se regăsesc preferinţele culinare ale turiştilor. Tradiţionala "Varză à la Cluj" ocupă o onorabilă poziţie în acest clasament.
Proiectul turistic își propune să readucă la viață un mic sat, aflat într-o zonă cunoscută dintotdeauna pentru apele sărate de care dispune.
S-a încheiat votul publicului în competiția “Destinația Anului 2024 în România”. Oraşul Cluj-Napoca a ajuns între finaliste. Câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi în data de 21 mai în cadrul Galei Destinaţia Anului.
Un pește uriaș a fost prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să captureze somnul de peste 2 metri lungime.
Curtea de Apel Cluj a anulat definitiv avizul de mediu pentru un proiectul minier de exploatare a aurului și cuprului din Transilvania.