Primăria celei mai mari comune din ţară, Floreşti, are organigramă de oraş. Ordonanţa de Guvern privind asigurarea funcţionării administraţiei publice locale a prevăzut comune de până la 20.000 de locuitori, însă comuna Floreşti are, potrivit ultimului recensământ, cu 2.000 de locuitori mai mult. Primăria are aproape 50 de funcţionari, fără poliţia locală şi serviciul pentru situaţii de urgenţă, în timp ce, potrivit ordonanţei, cea mai mare comună poate avea cel mult 22 de posturi.
Un copil de un an şi opt luni a căzut de la etaj, într-un bloc din Floreşti. "A avut noroc!", exclamă medicii.
Doi bărbaţi ar fi pătruns azi-noapte în benzinăria din zona pieţei de maşini din Gilău şi i-au ameninţat cu pistoalele pe angajaţi, solitând banii din casa de marcat. În momentul jafului, în benzinărie se aflau doi angajaţi şi omul de la pază.
Prima hartă a celei mai mari comune din ţară a fost publicată de azi de o firmă de profil şi va fi distribuită gratuit.
Reprezentanţii ANI au constatat că inspectorul de urbanism Bogdan Gînscă, din cadrul Primăriei Floreşti, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese, după ce a întocmit şi semnat certificate de urbanism pentru firma tatălui său.
Două tinere din Floreşti, între care o minoră de 15 ani, au fost reţinute de poliţişti fiind acuzate că, în perioada mai-iunie 2013, au furat 6 biciclete de pe raza cartierului Mănăştur din Cluj-Napoca.
Cei doi bărbaţi care și-au împărțit pumni, vineri, pe Calea Florești, în zona podului „N”, au fost amendați cu 300 de lei, respectiv 200 de lei, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal în locuri sau localuri publice.
Bătrâna care şi-a aruncat în aer locuinţa a mai avut o tentativă de a provoca explozia, cu trei zile înainte de incident. Aflată după gratii, femeia a explicat că era disperată că îşi va pierde lucuinţa. Magistraţii Tribunalului Cluj au respins astăzi recursul bătrânei de 63 de ani împotriva măsurii arestului preventiv.
Cea mai mare comună din Cluj are aproape 23.000 de locuitori, iar cea mai mică, circa 700. Cei mai mulţi ortodocşi sunt în comunele din Apuseni. Unde sunt cei mai mulţi reformaţi ori neo-protestanţi?