Tineretul Național Liberal Cluj a organizat, sâmbătă, conferința regională „Europa în fiecare localitate”, eveniment prin care a fost subliniat rolul pe care fondurile europene îl au în dezvoltarea comunităților noastre.
Politicienii au împărțit, vineri, flori pe străzile din municipiul Cluj-Napoca cu ocazia zilei de 8 martie.
Manifestul electoral al Partidului Popular European, care susține aderarea rapidă a țării noastre la spațiul Schengen a fost adoptat în unanimitate. Daniel Buda consideră remarcabil faptul că, inițial, Austria a exprimat reticență, dar în final a votat „pentru”.
Deputatul PNL Cluj Sorin Moldovan era deja membru al acestei comisii de aproximativ 6 ani de zile.
Peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea Popularilor Europeni, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE, se vor reuni săptămâna aceasta la Bucureşti.
Anunțul deputatului PNL Cluj Sabin Sărmaș de a candida la primăria municipiului Cluj-Napoca i-a luat prin surprindere pe majoritatea colegilor de partid. Nu însă și pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care spune că în politică nu îl mai surprinde nimic.
Liderul liberalilor clujeni susține că decizia de candidatură a deputatului Sabin Sărmaș la primăria Cluj-Napoca a venit ca o surpriză deoarece nu și-a exprimat niciodată nemulțumirea față de partid.
Președintele Consiliului Județean Cluj consideră că, poziția a 13-a, ocupată de europarlamentarul Daniel Buda, pe prima listă, neoficială și, probabil, supusă schimbărilor, cu candidații alianței PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, nu este în concordanță cu performanțele organizației PNL Cluj.
Eurodeputatul clujean Daniel Buda se află pe poziția a 13-a în prima listă, neoficială și, probabil, supusă schimbărilor, cu candidații alianței PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Europarlamentarul Daniel Buda se arată convins că primarul municipiului Cluj-Napoca și președintele Consiliului Județean Cluj vor candida la alegerile locale pentru noi mandate în funcțiile deținute la ora actuală.
Recomandări: