Președintele formației din Gruia a fost nemulțumit de decizia de a anula reușita lui Daniel Bîrligea.
Echipa antrenată de Andrea Mandorlini a încheiat la egalitate întâlnirea de pe terenul celor de la Poli Iași, scor 3-3.
Antrenorul Universității Cluj a comentat modul în care centralul Florin Andrei a oficiat partida.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitate, scor 0-0, jocul din etapa a 16-a a Superligii.
Cele două rivale încep returul sezonului regulat al campionatului.
Antrenorul Universității Cluj a prefațat partida de pe teren propriu contra Petrolului Ploiești, din prima rundă a returului sezonului regulat.
Tânărul atacant a evoluat în trecut, pentru o scurtă perioadă, în tricoul echipei ploieștene, ce juca pe atunci în eșalonul secund.
CFR Cluj a pierdut pe terenul celor de la Hermannstadt, în ultima rundă a turului sezonului regulat al campionatului.
CFR Cluj a ratat încă o dată șansa de a urca pe prima poziție a clasamentului Superligii, după ce a pierdut cu Hermannstadt, scor 1-0.
Recomandări: