Viaductul de 740 de metri de la Nădășelu, cel mai lung viaduct UMB de pe loturile Autostrăzii Transilvania finanțate prin PNRR este aproape de finalizare, potrivit celor mai recente imagini din șantier.
Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru modernizarea lotului 2 al Magistralei CFR 300 Cluj Napoca-Oradea, lotul 2 Aghireș-Poieni fiind primul mare contract feroviar finanțat din PNRR unde pot începe lucrările de execuție.
Premierul Marcel Ciolacu are programată, miercuri dimineață, o întrevedere cu delegația oficială a Fondului Monetar Internațional (FMI), prezentă în țara noastră de pe 25 septembrie. Este de așteptat ca aceștia să prezinte raportul analizei anuale pentru România.
Comisia Europeană (CE) a virat României, vineri, 2,76 miliarde de euro, bani aferenţi cererii II de plată din PNRR.
ARF a desemnat câștigătorul licitației pentru achiziția de noi trenuri electrice, finanțată prin PNRR, a anunţat ministrul Transporturilor.
Angajații societății care execută lucrări la Autostrada Moldovei A7 ar fi lovit accidental cu un utilaj de săpat o conductă care transporta gaz.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ministerul Sănătății a solicitat Consiliului Județean Cluj să identifice un spațiu în care să fie relocat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. Liderul forului administrativ județean, Alin Tișe, susține că acest lucru este posibil doar prin finanțarea proiectului Centrului Integrat de Transplant.
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a semnat, în cursul zilei de marți, contractul de finanțare pentru achiziționarea unui număr de 34 de microbuze destinate transportului elevilor din comunele județului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj este foarte nemulțumit de faptul că, cele două mari proiecte de sănătate ale Clujului, Centrul Integrat de Transplant și Spitalul Pediatric Monobloc, nu au prins finanțare prin PNRR.
Recomandări: