Bogdan Pivariu țintește un al doilea mandat de edil al celei mai mari comune din țară. Primarul este convins că, pe 9 iunie, floreștenii vor alege să continue pe drumul dezvoltării.
Sfârșitul săptămânii trecute a adus o sumedenie de momente de distracție, relaxare, bucurie și voie bună, indiferent de vârstă, în cea mai mare comună din țară.
Lucrările la metroul din Cluj au debutat miercuri, 5 iunie 2024, cu inaugurarea șantierului din Florești. Momentul a fost unul de maximă importanță pentru administrația celei mai mari comune din țară.
Devenit deja tradiție, festivalul floreștenilor a revenit anul acesta cu mai multă distracție, activități dinamice și spirit de sărbătoare. Zeci de mii de oameni au luat parte la sărbătoarea comunei.
Festivalul „Florești Fest” și-a deschis porțile vineri, 31 mai 2024. Evenimentele vor avea loc în în Parcul Poligon și în Luna de Sus.
Cea de-a treia ediție a „Florești Fest” va începe vineri, 31 mai și se va încheia duminică seară, pe 2 iunie. Evenimentul este organizat în Parcul Poligon și în Luna de Sus.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este invitatul lui Carol Vlad, miercuri dimineață de la 09:00, la ZIUA LIVE.
Compania de Apă Someș anunță pentru marți, 28 mai 2024, începând cu ora 09:00, lucrări utilitare pe străzile Dumitru Mocanu și Porii din comuna Florești.
Consilierii locali ai Floreștiului au votat favorabil pentru proiectul care prevede edificarea unei clădiri cu funcțiuni mixte: comerciale, depozitare, producție, servicii, etc. pe amplasamentul situat pe fostul târg auto de la ieșire din Florești spre Gilău, aflat pe raza localității Luna de Sus.