La procesul de joi, de la Tribunalul Botoşani, Universitatea nu a putut să dovedească faptul că s-ar fi făcut vreun transfer de acţiuni.
Tribunalul Botoşani a dat o decizie definitivă şi executorie, prin care Ionel Ganea trebuie să restituie Universităţii Cluj suma de 60.000 de euro.
Ionel Ganea a primit 60.000 de euro de la Universitatea Cluj, bani reprezentând ratele contractuale până la finalul anului trecut, plus chiria aferentă ultimelor luni din 2013. Cu toate acestea, fostul tehnician al „studenţilor” nu e mulţumit.
Ionel Ganea a cerut suspendarea lui Mihai Teja şi vrea să preia din nou banca tehnică.
Ionel Ganea a fost repus în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj de Curtea de Apel prin anularea măsurii administratorului judiciar de denunţare unilaterală a contractului tehnicianului.
Eroul României de la Mondialele din 1998, ultimele la care au participat tricolorii, ştie care sunt jucătorii care ne pot duce la Rio.
Fostul antrenor al echipei Universitatea Cluj, Ionel Ganea, a declarat astăzi seară în cadrul emisiunii "Realitatea Sportivă" de la Realitatea TV Cluj că Florian Walter şi Ioan Mărginean Universitatea Cluj nu vor să vândă clubul Universitatea Cluj, asta chiar dacă ar putea exista unele oferte.
Fostul antrenor al Universităţii Cluj, Ionel Ganea, vine diseară în platoul "Realităţii Sportive Clujene", pentru prima dată în direct la un post de televiziune de când a acceptat să antreneze "Şepcile Roşii".
Fostul antrenor a contestat în instanţă măsura clubului de a-i rezilia unilateral contractul de muncă. Tribunalul a dat câştig de cauză clubului în disputa juridică.
Acesta a acceptat cu greu demiterea din funcţia de antrenor , iar clubul a fost la un pas
să se confrunte cu un episod de "Cascadorii râsului".