Este extrem de interesant. Urmăresc modul, cel mai adesea straniu și alte ori de-a dreptul comic, în care o serie de personalități ale vieții noastre publice își schimbă retorica. În funcție de împrejurări, punctul de vedere asupra unor chestiuni de principiu se poate schimba radical.

muncă, robiteală, caznă, slujbă, treabă, osteneală, toate sinonime de inspiraţie slavă. Pentru anumite realităţi existenţiale, limba latină nu a avut forţa de a impune idiomului românesc definiţii în uz. Prezenţa resurselor lingvistice slave e consisetentă şi bine primită; fără acestă influenţă morfo-fonetică dulceagă poezia românescă ar fi fost foarte săracă.

Este clar că proiectul constituțional, în acest moment, este o utopie. Și atunci se pune întrebarea: îl păcălește PSD-ul pe Klaus Iohannis, transformându-l într-un Don Quijote atunci când promite revizuirea legii fundamentale? Sau Klaus Iohannis știe ce face și așteaptă ca PSD să greșească? Și ca opinia publică să observe acest lucru?

Unul dintre obiectivele, pe termen scurt, ale noii administraţii prezidențiale este revizuirea Constituției. Deci, o reformă a legii fundamentale. Care s-a mai încercat. Relativ recent.

Politica struțului, adoptată de cetățenii României, poate fi rezultatul unui instinct de conservare. Dar poate fi și un semn de frică. O reacţie perversă la amenințările din flancul estic. Sunt cele două explicații, posibile preocupării excesive ale societății civile, vis-a-vis de provocările interne și ale opacității neobișnuite, în raport cu provocările repetate, insistente, escaladate ale Moscovei?

E primăvară. Trecând agale pe uliţele prăfuite ale Soporului pot admira viaţa sălbatică care freamătă: căprioare, iepuri, fazani, vulpi, zburătoare de tot felul. Şi ciocârlii, harnicele şi iubitele ciocârlii.

Nici vorbă! Și, totuși, dacă logica partizanilor fără discernământ, a tuturor inițiativelor DNA, funcționează și din această perspectivă atunci, răspunsul ar putea fi diametral opus. Să luăm ultimul caz. Cel al lui Gheorghe Nichita, primarul Iașului.

Ierarhizările de universități (university rankings) pun presiuni asupra studenților, familiilor, finanțatorilor, profesorilor, liderilor academici. S-a ajuns la o condiție de existență - parafrazându-l pe Descartes: „după cum ești în ranking, așa exiști". În urma ierarhizărilor se produc tensiuni: între părinți și autorități, studenți și instituții, finanțatori și lideri, universități și universități, publicații și profesori. Mediatizate intens, ierarhizările fac servicii anumitor universități și creează fluxuri de studenți într-o direcție sau alta.